In discutie, colegul meu spune ceva ce pe moment imi intra pe o ureche si iese pe cealalata. Citez cu aproximatie, din memorie: "Nu stiu daca e neaparat un lucru bun, dar sunt artisti pe care ii recunosti chiar daca nu ai le-ai ascultat decat 2-3 piese."
Cu siguranta colegul meu a vrut sa evidentieze originalitatea insa acel "Nu stiu daca e neaparat un lucru bun" mi-a rasunat in cap, ca un clopotel al ceasului desteptator, cateva ore mai tarziu.
Suntem atat de bombardati de copii incat nu mai reusim sa vedem fantasticul originalului. Tiparele au capatat o atat de mare putere incat aflati in fata unui original ne simtim dezorientati. Xerox devine arta...
Pe un forum de fotografie cineva posteaza link catre "World Press Photo of the Year" .Un fotograf comenteaza: "Cîştigătoarea mi se pare o porcărie din punct de vedere fotografic. N-avea nici un motiv să cîştige. Un snapshot ordinar, făcut în condiţii controlate, care n-are nimic de-a face cu fotojurnalismul. Să-i dai premiul cel mare unei astfel de imagini este un afront la adresa fotojurnaliştilor adevăraţi, a celor care-şi riscă viaţa pentru o fotografie specială."
Pe forumurile de fotografie artistii isi expun lucrarile pentru a fi apreciate sau criticate de colegii de suferinta. Comentariile sunt standard indiferent de subiectul fotografiei si se refera strict la aspectele tehnice. Lui X nu ii place o umbra, Y ar fi dorit un contrast mai mare, Z crede ca timpul de expunere mai lung si o diafragma mai inchisa ar fi fost combinatia ideala...
Nici un comentariu despre stare, despre mesaj, despre fotografie ca oboect artistic. Nu, totul e tehnic. Matematic.
Adunand "sablonizarea" cu "tehnicizarea" imi rezulta decesul artei.
Domnilor, felicitari! Ati reusit sa executati arta.
Pacat, era frumoasa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu